Reorganizare

După eliberarea din Sclavie, deși aceasta a fost una exclusiv juridică și nu a prevăzut niciun fel de măsuri de integrare socio-economică a foștilor sclavi, numiți “emancipați”, rromii au început să participe la viața societății românești: au adus în România și au dezvoltat meșteșugurile prelucrării metalelor, au luptat în Războiul de independență din 1877-1878, au luptat în Primul Război Mondial, au fost al doilea grup etnic ce a recunoscut Unirea Principatelor Române cu Transilvania din 1 decembrie 1918 și au dat țării numeroși oameni de cultură, intelectuali, artiști și oameni de stat, așa cum spunea Mihail Kogălniceanu în Discursul rostit, pe 1 aprilie 1891, în şedinţa solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare: “Deși de la proclamarea emancipațiunii nu sunt încă îndepliniți 50 de ani, țiganii ne-au dat îndustriași, artiști, ofițeri distinși, buni administratori, medici și chiar oratori parlamentari.”

Marea Unire din 1 decembrie 1918 a constituit prilejul ca rromii să se organizeze, să-și declare fidelitatea și să-și demonstreze loialitatea față de nou-formatul stat român, să-și gândească și să-și structureze viziunile și doleanțele în raport cu statul român, să scrie și să emită periodice politice și culturale și, pornind de la toate acestea sau reunind toate acestea, să fondeze ceea ce, din perspectivă modernă, numim mișcarea rromilor. Primele mari adunări ale rromilor și primele organizații rrome au fost inițiate în Transilvania, acolo unde Sclavia rromilor n-a avut nici amploarea, nici durata și nici forța legiuitoare din Țara Românească și Moldova.