Reconstrucție

Imediat după schimbarea de regim politic din 1990, după secole de exploatare cruntă și de totală ignorare, de rasism de excludere și de dominare, de exterminare fizică și de asimilare forțată sau etnocid cultural, rromii au fost, pentru prima dată în istoria lor pe aceste teritorii, recunoscuți ca minoritate națională de către statul român. Cu toate acestea, rromii nu se bucură cu adevărat de drepturile culturale care decurg din acest statut tocmai pe fondul stigmatizării apartenenței etnice și al persistenței rasismului anti-rrom atât în societate, cât și la nivelul autorităților publice, acestea din urmă alegând, deseori, să excludă rromii de la punerea în practică atât a drepturilor cetățenești, cât și a drepturilor etnice. Deși minoritate națională recunoscută, rromii sunt, în continuare, victime ale excluderii sociale, de cele mai multe ori ignorați ca minoritate națională și luați în considerare numai ca grup social vulnerabil sau defavorizat. În consecință, politicile publice adresate rromilor în ultimii 30 de ani, inclusiv strategiile guvernamentale pentru incluziunea rromilor, începând cu prima astfel de stategie din 2001, s-au concentrat în special pe integrarea socială a rromilor și pe combaterea sărăciei, tratând superficial sau marginal prevenirea și combaterea rasismului anti-rrom și problematica identității etnice rrome și aproape neținând cont de faptul că rromii sunt o minoritate națională recunoscută, cu drepturi culturale care decurg din acest statut.

Cu toată evoluția organizării rromilor după recunoașterea lor ca minoritate națională, statul român rămâne profund dator minorității naționale rrome pe care încă o consideră grup social vulnerabil sau defavorizat, împiedicând exercitarea drepturilor culturale care decurg din statutul de minoritate națională. Astfel, în timp ce alte minorități naționale au instituții publice fundamentale precum muzeu, teatru, monumente de for public, periodice și alte publicații în limba maternă a minorității, școli, licee și facultăți cu predare în limba maternă a minorității, rromii au numai Centrul Național de Cultură a Romilor, instituție publică marginalizată și limitată instituțional din toate punctele de vedere: dimensiunea personalului, buget, atribuții, posibilități de acțiune.

Singura șansă ca rromii să fie nu numai de jure, dar și de facto o minoritate națională este ca atât statul român, cât și organizațiile rromilor să înțeleagă că cetățenie deplină înseamnă, în cazul unei minorități naționale, inclusiv exercitarea drepturilor culturale și să colaboreze în vederea realizării acestui deziderat.

Este responsabilitatea statului român să contribuie decisiv la destigmatizarea identității etnice rrome tocmai pentru că a practicat, sute de ani, o politică de stigmatizare a culturii rromani. 

Este responsabilitatea mișcării rromilor să continue și să dezvolte viziunea începuturilor sale din 1919 prin creșterea conștiinței etnice rrome, prin practicarea drepturilor etnice alături de drepturile civice și prin reconstrucția etno-culturii rromilor în cadrele instituționale moderne pe care i le poate pune la dispoziție tocmai statutul de minoritate națională îndelung așteptat și nici astăzi pe deplin exercitat.